Atelierele JDL

Ce sunt atelierele noastre?

Atelierele Junior Development Labs sunt modalitatea noastră prin care îți prezentăm domeniul la care mereu ai visat (sau la care visezi și încerci să ți-l imaginezi) întru-un mod practic. Fie că este vorba de programare, rețelistică, electronică sau producție de film, studenți și angajați pricepuți îți pot fi alături pentru o zi și te pot ghida pas cu pas, astfel încât la finalul atelierelor să te poți mândri cu propriile tale creații și proiecte.

Toate atelierele noastre sunt gratuite și promovează învățarea bazată pe curiozitate și creativitate, prin urmare de la noi nu vei pleca doar cu ce ai învățat, ci și cu o grămadă de motive pentru care să continui ce ai început și să progresezi. Pe tot parcursul dezvoltării tale vei avea parte de sprijinul nostru!

Despre noi

Junior Development Labs (JDL) este un grup de studenți, elevi și voluntari ce promovează accesul liber la educație și resurse, susținerea performanței și implicarea în dezvoltarea comunității. JDL a fost înființat în toamna anului 2014 sub forma juridică de companie caritabilă (non-profit) în Regatul Unit, iar în 2017 a fost desființat. Cu toate acestea, noi, membrii fostei organizații, ne dorim să continuăm eforturile începute și să ducem mai departe proiectele pe care ni le-am propus. Pentru a ne desfășura activitățile, avem nevoie de personalitate juridică. Din acest motiv activăm temporar sub egida și cu sprijinul Topor Computing SRL, firmă formată de câțiva membri ai fostei organizații, urmând ca în viitor să ne organizăm independent.

Cum mă înscriu?

Ca să poți participa la ateliere, intră pe pagina dedicată înscrierii unde poți completa formularul direct pe site. Nu uita că locurile la fiecare atelier sunt limitate și sunt atribuite celor înscriși pe principiul ”primul venit - primul servit”. Dacă nu mai sunt locuri la atelierul la care vrei să participi, înscrie-te totuși, iar noi te vom anunța când va fi următoarea sesiune de ateliere.

Cum mă pot implica?

Ne bucurăm că vrei să te implici în proiectele noastre. Mai jos sunt câteva lucruri pe care le poți face pentru a ne ajuta.

Pentru elevi

Dacă ești elev, cel mai bun mod de a te implica este să participi la evenimentele și proiectele noastre. Dacă simți că participarea ta nu este de ajuns pentru a ne ajuta, anunță-ți și prietenii și convinge-i și pe ei să participe (nu vrem să îi obligi, asta nu ne ajută). Te poți implica și în organizarea unora dintre evenimentele noastre, iar pentru asta așteptăm de la tine un semn pe adresa noastră de email. Găsești mai multe informații despre cum să ne contactezi pe pagina de contact.

Pentru studenți

Studenții stau la baza grupului nostru și sunt cei ce fac posibile majoritatea proiectelor și activităților. Ca student, te poți implica prin participare în calitate de mentor atât la edițiile viitoare ale atelierelor, cât și în programe mai complexe precum Școala de Vară. De asemenea, te poți implica și în calitate de voluntar. Dacă ai calități de lider și organizatorice, te așteptăm în echipa noastră administrativă. Avem multe idei și, dacă vrei să te implici, suntem mai mult decât bucuroși să stăm de vorbă. Pentru toate acestea, primul pas îl poți face aici.

Pentru școli, universități și alte instituții

Majoritatea programelor noastre, inclusiv atelierele, sunt gratuite și ne-am propus ca ele să rămână gratuite mereu. Toate eforturile noastre de organizare, administrare și executare sunt sustenabile doar cu ajutorul partenerilor noștri atât din mediul privat cât și din mediul public. Și tu ne poți sprijini și poți contribui activ la cauza noastră, devenind partener! Ne-ar face plăcere, în acest caz, să ne cunoaștem.

Pentru cetățeanul implicat

Dacă ești angajat și crezi că angajatorul tău este pe aceeași lungime de undă cu noi, arată-i această pagină. Dacă totuși nu reușim să îți convingem angajatorul (sau nu ești angajat), dar te-am convins pe tine, atunci hai să ne întâlnim.